“Cicatricile mele spun o poveste. Sunt o amintire a vremurilor, în care viața a încercat să mă distrugă, dar a eșuat. Sunt semne ale locului, în care a fost sudată structura caracterului meu.” (Steve Maraboli)
Aceeptarea de sine
Nu sunt un om perfect din niciun punct de vedere. Sunt un om cu numeroase slăbiciuni, dar și cu destule calități. Sunt un om, care învață să se accepte așa cum este și căruia nu îi este rușine să recunoască faptul că a greșit, a suferit și a învățat din acele lecții pe care viața i le-a dat.
Sufletul și corpul meu au avut grijă să însemneze toate aceste lecții, printr-un fel sau altul. Deși nu poate fi perceput cu ochiul liber, sufletul își arată cicatricile prin diferite mecanisme de cooperare, care îl ajută să se simtă în siguranță și să se asigure că nu va mai fi rănit.
Cicatrici naturale
Pe de altă parte, cicatricile de pe corp pot spune mai ușor povestea unui om. Fiecare dintre noi se poate mândri cu aceste tatuaje naturale, fără nicio urmă de regret. Vergeturile de pe genunchii și coapsele mele povestesc despre o vară, în care m-am înălțat cu 10 cm. Oare ar trebuie să mă rușinez pentru un asemenea lucru?
În perioada sarcinii, pe unul dintre picioare, s-a dezvoltat o suprafață de vase de sânge subțiri, asemenea unei semilune, de dimensiune destul de mare. Inițial, și eu la rândul meu, am fost încercată de un sentiment de dezamăgire, pentru că mă gândeam că, după nouă luni, corpul meu va rămâne însemnat cu numeroase “defecte”.
Însă, o altă idee a apărut în mintea mea ulterior, una care a acaparat orice altceva negativ: când voi îmbătrăni, acestea vor fi semnele că am trăit frumos, că am purtat un copil în pântec, că am avut curajul să sacrific un lucru atât de neimportant pentru ceva mult mai deosebit, anume mi-am dăruit trupul meu pentru a crește viață în interiorul său.
Sinele autentic
Noi, femeile, avem un simț al frumosului exagerat de dezvoltat. Ne dorim să fim impecabile din punct de vedere fizic, dar poate că omitem ceea ce este esențial în această fugă după desărvârșire: noi suntem frumoase exact așa cum suntem și ar trebui să fim mândre de aceste “cicatrici”, așa cum suntem atunci când ne achiziționăm o piesă vestimentară nouă sau când ne facem o schimbare de look.
Trupul nostru își face “update-uri” (îmbunătățiri) în mod regulat. El se schimbă în funcție de obiceiurile noastre de zi cu zi, se transformă de la o etapă la alta a vieții, iar același lucru se poate spune și despre sufletul nostru.
“Carcasa” această materială spune mai multe povești decât o poate face orice altă achiziție a noastră. Nu ne putem ascunde la nesfârșit după haine și mașini scumpe, după coafuri și machiaje cât mai colorate, pentru că, în spatele lor, întotdeauna, se va afla acel sine autentic, iar el va suferi, pentru că se va simți sugrumat.
Sinele nostru autentic vrea să iasă la suprafață zi de zi, însă noi nu vrem să îi permitem acest lucru, de teamă că vom fi răniți, că ne vom simți rușinați de noi înșine sau de teamă că vom fi răniți din nou. Și este în regulă să ne simțim așa, dar la fel de în regulă este să fim răniți.
Despre poveștile spuse de cicatricile noastre
Am auzit o frază în filmul Titanic, rostită de bătrâna Rose, care spunea așa: “Inima unei femei este un ocean plin de mistere”. Eu cred cu adevărat că așa este. Când voi ajunge la o vârstă înaintată, aș vrea să privesc în urmă cu compasiune, împăcare și mulțumire. Aș vrea să simt că am trăit viața în felul meu autentic, că nu mi-a fost rușine să fiu eu și că mi-am permis, din când în când, să mai fiu și rănită de către situații sau oameni. Aș vrea să spun că mi-am permis să simt viața.
Și știu, de asemenea, că viața poate fi sălbatică în felul ei, însă ea ne modelează inimile, mințile și trupurile în cel mai desăvârșit mod posibil. Așa că, un ultim îndemn pentru voi este: Permiteți-vă să fiți și să trăiți! Cât despre cicatricile voastre, ele vor fi cel mai evident semn că ați făcut aceste lucruri.
Semnat,
E.M.