Sari la conținut

Despre Titanul care am devenit

“O femeie își cunoaște limitele. Dar o femeie înțeleaptă știe că nu există așa ceva.” (Marilyn Monroe)

Întrebări fără răspuns

În ce rezidă puterea unei femei? Care este izvorul de unde își sustrage toată energia? Acestea sunt două întrebări, la care încă nu am găsit răspunsul potrivit, însă am să încerc unele posibile răspunsuri.

De-a lungul vieții…

Încă din copilărie, am simțit că mă caracterizează o ciudățenie aparte în comparație cu ceilalți copii. Eram deosebit de liniștită, nu le făceam mari probleme părinților mei și, adeseori, mă jucam singură. Se putea afirma foarte ușor despre mine că eram un copil cuminte, la locul lui.

Urmând cursul firesc al vieții, am ajuns să fiu elevă, liceeană și apoi studentă. Cred că, dacă ați încerca să aflați câteva informații despre mine de la profesorii mei, singurele lucruri pe care le-ați auzi ar fi aceleași, anume că am fost ascultătoare, că am învățat foarte bine și că niciodată nu am făcut ceva ieșit din comun. Banal, nu-i așa?

Pe de altă parte, în rândul celor de vârsta mea, părerea era împărțită în două: ori eram tocilara clasei, ori o prietenă pe care te puteai baza oricând. Dacă mă întrebați pe mine, cele două caracteristici mă defineau în egală măsură.

Pe parcursul anilor, am întâlnit copii și adulți care fie m-au apreciat, fie m-au demoralizat. Nu aș putea spune că, acum, îmi pare rău nici pentru una, nici pentru alta. Însă, atunci, sufeream din cauza celor care mă jigneau în mod repetat fără un motiv anume. De altfel, nici astăzi nu pot înțelege tipologia acestor oameni.

Despre Titanul care am devenit - o odisee a tuturor întâmplărilor ce l-au creat.

Nașterea Titanului

În copilărie și adolescență a început crearea “Titanului” din mine. Sfios, el a început să apară ca formă de apărare în fața celor răutăcioși. La început, Titanul nu avea curaj să răspundă, însă, treptat, a căpătat mai multă putere.

Plecarea mea de acasă la facultate în alt oraș a jucat un rol impresionant în schimbarea mea ca om. Mi-am dat seama că sunt pe cont propriu și că trebuie să învăț să îmi iau partea, pentru că nimeni nu o va face pentru mine. Acest drum a fost pavat cu multe încercări și dificultăți, pentru că nu îți poate ieși din prima și este necesar să exersezi.

Și… am exersat. De fiecare dată când mi s-a ivit ocazia, m-am străduit să scot afară Titanul care creștea în interiorul meu. De multe ori, nu am putut. În alte dăți, mi-a reușit. Am învățat ce înseamnă diplomația într-o conversație cu cineva care nu prea are noțiunea de a discuta civilizat și, chiar dacă mesajul meu nu a trecut de bariera acelui om, am fost bucuroasă că am fost capabilă să mă apăr.

Toate aceste experiențe te maturizează și te fac să crești în proprii tăi ochi. Deja îți poți vizualiza Titanul din tine cum se mărește și cum începe să iasă la suprafață mai ușor, atunci când ai nevoie.

Titanul devenit mamă

Experiența cea mai semnificativă din viața mea rămâne cea prin care am devenit mamă. Atunci când afli că vei deveni mamă, îți dai seama de fapt că ești capabilă să înfrunți o lume întreagă și chiar și pe tine însăți, dacă e nevoie, pentru ca bebelușul tău să fie bine. Această conștientizare are loc cu atât mai mult când vine momentul să îți naști puiul. Nașterea, pentru mine, a însemnat și înseamnă un moment-cheie în viața mea, când am realizat cât de puternică poate fi o femeie.

Sinceră să fiu, Titanul din mine s-a transformat într-o leoaică neînfricată de când am născut-o pe fiica mea. Am simțit că prezența mea este necesară pentru a ocroti și proteja, pentru a alina și pentru a oferi multă iubire. Așa cum am mai spus, este o experiență pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă.

Sunt zile în care simt că nu mai am niciun strop de energie pentru fetița mea, în care parcă fiecare celulă a corpului meu este extenuată, însă, absolut de fiecare dată, simt o putere mai presus de mine care mă motivează și mă ajută să continui.

Un răspuns bâjbâit

Încă nu vă pot răspunde cu certitudine la cele două întrebări de la începutul articolului, pentru că nu mi-aș dori să formulez o definiție generală despre puterea unei femei și despre izvorul de unde provine aceasta. Aș putea, însă, să vă dau un răspuns în ceea ce mă privește pe mine: eu nu m-am născut puternică, eu am devenit astfel dintr-o necesitate, iar sursa mea este reprezentată de cumulul tuturor amintirilor, în care nu a fost nimeni care să îmi ia apărarea.

Probabil că, răspunsul meu nu este în aceeași notă romantică cu care v-am obișnuit, însă viața nu este mereu bună cu noi. Astăzi, mă bucur că am cultivat Titanul din mine care îmi este alături în orice situație, dar aș vrea să știți că acest Titan a învățat să îmi șteargă și lacrimile de fiecare dată când sunt rănită.

Și, în încheiere, nu aș mai putea adăuga decât că dualitatea oricărui lucru făcut de noi este inevitabilă, așa cum Titanul creat de mine reprezintă duritatea, dar și blândețea.

Semnat,
E.M.

Sursa foto

Spune-mi părerea ta!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *