„Nu iubim cu adevărat decât atunci când iubim fără motive.”
Acest blog este o extensie a sufletului meu, un act de curaj prin care doresc să se facă auzite experiențele, trăirile și visele mele. În final, este un act de iubire la adresa mea.
Ceva în interiorul meu m-a motivat să încep un altfel de jurnal, dar nu știu ce exact. Poate fi vorba despre răni nevindecate, de greșeli pe care nu mi le-am iertat sau de dorința de a lăsa ceva în urmă.
Acest altfel de jurnal vreau să fie unul autentic și sincer al tuturor tainelor sufletului meu. Nu intenționez să fac din el o odisee a soluțiilor la toate problemele cu care m-am confruntat și nici să-l formalizez prea tare. Aș dori ca oamenii care vor avea bunăvoința să-l citească, să simtă cum mi-am așternut sufletul pe fiecare pagină și în fiecare cuvânt.
Visez de foarte mult timp la o schimbare în ceea ce privește Universul și iată că încep cu această confesiune intimă a sufletului meu, tocmai pentru a da curaj și voce atâtor oameni care, încă, nu s-au făcut auziți.
Numele meu este Radu Elena-Mădălina. Sunt mamă, soție, fiică, femeie, om. Cel care mi-a dat curajul de a începe un blog este chiar soțul meu. El este admiratorul meu numărul 1 :-).
Îmi doresc să împărtășesc cu tine, cititorule, o bucățică din viața mea de zi cu zi, să te fac să zâmbești, să te inspir, să îți dau curaj să fii tu și să te regăsești dacă te-ai pierdut!
Blogul meu este dedicat, în mare parte, mămicilor, însă voi scrie și articole care pot fi de interes general.
Spor la citit!
