“Adevăratele povești de dragoste nu au final.” – Richard Bach
O altfel de iubire
Nu am anticipat vreodată… că inima mea își va deschide porțile pentru a iubi cu o astfel de intensitate. Ceea ce simt astăzi nu are termen de comparație cu nicio altă dragoste, pe care am purtat-o vreunei alte persoane.
Cu o simplă privire aruncată în trecut, realizez că te-am chemat inconștient în viața mea de pe vremea când și eu eram doar o copilă. A fost o dorință, pe care mi-am pus-o de nenumărate ori în gând: de a iubi necondiționat un suflet, fără a aștepta ceva la schimb.
“Simbioza”, pe care am avut-o cu mama mea, mi-a cultivat un sentiment puternic de apartenență, așa că am visat să dăruiesc și eu viață, viață care îmi aparține doar pentru câțiva ani și care stă în puterea mea să o ocrotesc și să o ghidez. O dată cu trecerea timpului, copiii noștri aparțin lor înșiși și familiilor, pe care și le vor întemeia.
Miracolul de a-ți fi mamă
Mi-am oferit trupul pentru a fi vasul purtător al unui prunc inocent, am găzduit două inimi și două perechi de plămâni. Și dacă înainte credeam în miracole, cu atât mai mult cred acum după ce am simțit niște mici piciorușe și mânuțe cum se joacă în pântecul meu.
Nu am anticipat vreodată… că voi fi capabilă să îndur durere mai mare decât cea a nașterii, dar nici să cunosc fericire mai deplină ca atunci când te-am strâns pentru prima oară în brațe. Nu am simțit niciodată un gol mai mare în stomac atunci când nu sunt alături de tine, dar nici revedere mai dulce.
Se spune că noi, mamele, ne dăruim inima copiilor noștri și apoi îi lăsăm să plece cu ea. Nu vom fi niciodată mai puternice și mai vulnerabile. Zi după zi, ne simțim stoarse de ultimul strop de energie și, cu toate acestea, regăsim acea scânteie care ne pornește motoarele să continuăm. Și știți de ce?
Ochii copiilor noștri – o oază de liniște
Copiii sunt oaza noastră de liniște. În ochii lor mari și inocenți stă ascuns secretul puterii mamelor. Atunci când îi privim, ne sustragem toate resursele necesare ca dintr-un izvor nesecat. Ochii lor spun multe povești. Sunt ochii care ne-au privit pentru prima oară când au sosit pe lume, ochii pe care i-am văzut de atâtea ori surâzând sau plângând, ochii care ne privesc cu admirație și iubire de nemăsurat.
Timpul este crud cu noi, oamenii. Nu va face excepții și nici nu va întârzia să ne ia cei mai frumoși ani din viețile noastre. Curând, ceea ce este astăzi prezent, va deveni doar o amintire. Așa că să cultivăm cât mai multe amintiri frumoase în sufletele noastre și ale copiilor noștri, să le fim alături acum cât încă ne mai vor în preajma lor, să îi îmbrățisăm cu toată puterea și să le fim ghizi umili în călătoria lor pe acest Pământ.
Cu siguranță, vom mai face greșeli, care ne vor fi reproșate mai târziu, așa cum și noi le-am reproșat părinților noștri alegerile, pe care le-au făcut pentru noi. Însă, în sufletele noastre, mi-aș dori să fim siguri de un singur lucru: ne-am străduit să fim niște părinți suficient de buni pentru copiii noștri și, dacă am greșit, am avut curajul să recunoaștem acest lucru și să îl reparăm.
Semnat,
E.M.