“Putem să ne schimbăm odată cu lumea sau lumea să se schimbe odată cu noi.” – Marius Torok
Trăim într-o lume dificil de descris…
Poate, pentru unii dintre noi este perfect normală, iar pentru alții este decentă pentru a supraviețui. De fiecare dată, ceea ce contează este experiența subiectivă și perspectiva celui care contemplează această idee.
Însă, în mintea mea, există o altă întrebare la care caut încă un răspuns potrivit și anume…
A trăi = a supraviețui?
Cum ar trebui să fie această lume pentru ca ea să îi permită omului de rând să își îndeplinească aspirațiile cele mai profunde și nu să i le sugrume? Este îndeajuns să supraviețuiești pentru a trăi cu adevărat? Nu, eu nu cred acest lucru, deoarece astfel nu ar mai exista nicio diferență între noi și ființele necuvântatoare. Însă, într-un fel sau altul și lumea noastră a ajuns un fel de junglă, în care unii dintre noi sunt vânatul, iar alții vânătorii.
Poate vă întrebați ce anume vânează oamenii…?
Sunt sigură că răspunsul la această întrebare îl dețineți fiecare în parte. În general, ființa umană vânează tot felul de lucruri care, aparent, îi aduc împlinirea. Desigur, există multe exemple. Însă, am să vă mai mărturisesc un lucru: eu nu cred că oamenii sunt răi sau buni. Eu cred că normele stricte și prejudecățile, pe care le-am tot creat de-a lungul timpului, sunt cele care au dăunat relațiilor interumane.
Trăim într-o lume…
… care pe mine mă înspăimântă și mă determină să îmi ascund motivațiile fundamentale ce mă definesc, deoarece ele nu mai sunt “clasificate” ca fiind la zi cu cele ale societății de astăzi. Suntem mult prea grăbiți și îngândurați ca să mai apreciem inocența din ochii unui copil. Uităm să mai privim albastrul cerului ca să ne liniștim gândurile. Alergăm să prindem autobuzul sau metroul dar e posibil …
E posibil ca, într-o zi, să pierdem cel mai important “tren” din viața noastră…
Toată goana aceasta ne determină să pierdem din vedere izvorul din care ne adunăm puterile și la care ne adăpostim sufletul, zi după zi: familia – o mamă sau un tată, o bunică sau un bunic, o soție sau un soț, o soră sau un frate, propriul nostru copil. Poate că, de prea multe ori, we take them for granted și nu mai apreciem cu adevărat puterea prezenței lor.
De ce i-am putea pierde pe acești oameni?
Pentru că, după cum bine știți cu toții, inevitabilul se produce și la un moment dat ajungem atât de bătrâni încât nu ne mai aducem aminte în ce an am fost născuți. Însă aceasta este o cauză naturală asupra căreia nu avem control.
Dar îi mai putem pierde și pentru că…
… neglijăm, nu ne apreciem unii pe ceilalți, reproșăm, ne enervăm și uităm de sentimentele frumoase ce ne leagă sufletele.
Ghidul în această lume – sufletul
Am pornit cu ideea ca trăim într-o lume dificil de descris, o lume în care valorile morale s-au schimbat radical, o lume în care suntem vânători sau pradă, o lume în care fiecare aleargă după ce consideră că este mai important pentru el.
La un anumit moment în această existență a noastră, este posibil ca întregul nostru sistem de valori și credințe să fie dat peste cap, iar în acea clipă să punem la îndoială deciziile pe care le-am luat de-a lungul timpului.
Așadar, eu consider că, singurul lucru care ne-ar putea ghida pe calea corectă pentru fiecare în parte, ar fi să încercăm să regăsim bucuria timpului prezent alături de cei dragi și să căutăm îndrumare în sufletele noastre.
Semnat,
E.M.