“Cel mai grozav lucru din lume este să știi cum să-ți aparții singur.” – Michel de Montaigne
Perspective ale singurătății
Aș vrea să încep prin a vă adresa o întrebare: “Ce părere aveți despre omul singuratic?”. Vă îndemn să vă luați câteva secunde pentru a vă răspunde la această întrebare. Motivul este acesta: Fiecare dintre noi am fost singuratici la un moment dat în existența noastră.
De ce uneori căutăm liniștea gândurilor noastre și fugim de prezența celorlalți? De ce avem tendința să ne izolăm din când în când și să excludem orice posibilitate de socializare? Eu cred că, în acele momente, căutăm să ne conectăm cu sinele nostru.
În singurătate, m-am regăsit sau m-am pierdut…
Regăsirea de sine în izolare
Recunosc, eu am trecut prin ambele situații. Am cunoscut regăsirea cea mai dulce a propriului sine, însă am trăit și experiențe pline de deznădejde și lacrimi, din care nu aș fi crezut că o să mai ies vreodată.
Îmi amintesc de după-amiezi târzii, în care mă pierdeam în șirul nesfârșit de pagini al vreunui roman, dar și de serile toride de vară când mă plimbam singură pe străzile orașului. Erau zile dulci-amare. Singurătatea îți priește până la un anumit punct.
O dată ce și-a atins apogeul, singurătatea devine boală…
Singurătatea: boală sau refugiu?
În adolescență, obișnuiam să mă mint crezând contrariul. Îmi petreceam zilele implicându-mă în tot felul de activități, care să îmi ia gândul de la faptul că eram atât de solitară. Nu pot învinovăți pe nimeni de acest fapt, nici măcar pe mine. Și am să vă spun și de ce…
Îmi era teamă să investesc timp și sentimente în relații cu alți oameni…
De câte ori mi se ivea șansa să petrec timp cu o prietenă, simțeam cum sunt trasă din globul meu de cristal, unde fiecare activitate își avea locul și timpul potrivit. Cu greu, mă hotăram că, totuși, aveam nevoie și de puțină socializare.
O dată cu trecerea timpului, am realizat…
Socializarea sau solitudinea
…am realizat că, de fapt, singurătatea îmi era benefică în momentele în care trebuia să iau o decizie importantă sau în cele care îmi plângeam suferința.
Să ai cu cine să îți împarți timpul este o binecuvântare, nu o povară. Am mai realizat și faptul că, uneori, oricât de puternic ai fi, dezamăgirile te împing și mai tare să cauți solitudinea. Totodată, există oameni care și-ar dori să își împartă timpul, însă nu mai au cu cine…
Așa că vă mai întreb încă o dată…
Ce părere aveți despre omul singuratic? Credeți că s-a regăsit sau s-a pierdut în solitudinea lui?
Semnat,
E.M.