“Îmi este frig de mine însumi, de sentimentele mele atunci când mă gândesc la sensul acestora, la faptul că sunt asemeni unor frunze a căror soartă este inevitabila și ruginia toamnă, unde ne vom pierde încetul cu încetul de noi înșine pentru a intra în iarna singurătății inimilor noastre.” – Sorin Cerin
Uneori, simt că nu am nimic de spus și, totuși, mă așez în fața unei foi albe, iar cuvintele încep să curgă. Alteori, în aceeași situație a lipsei de inspirație, prefer să fug și să mă ascund într-un colț îndepărtat al minții mele, pentru a nu simți rușinea de a nu fi încercat măcar.
Pauză în sens…
… pentru că uneori nu știu dacă aceste cuvinte împrăștiate din adâncul inimii mele au vreo însemnătate pentru cei care le citesc.
Pauză în sens…
… pentru că uneori sentimentele negative mă copleșesc atât de tare, încât nu știu dacă mai pot veni cu o perspectivă pozitivă către cititor.
Așadar, am ales să mă retrag în turnul emoțiilor întunecate, să mă lupt cu ele și să le înving, pentru ca, la final, să mă întorc către arta de a scrie cu mai mult sens.
Semnat,
E.M.