“Toți suntem egali prin faptul că toți suntem diferiți.” – C. Joybell C.
Zgomote de fundal
Luni, ora 15:00 … simt o avalanșă de emoții negative, care pun stăpânire pe mintea și corpul meu. Stau în fața laptopului, încercând să leg câteva idei. Privesc în gol. Pare că gândurile mele sunt mult prea încurcate pentru a le putea ordona. Încep să scriu pe tastatura aceasta atât de rece, care de atâtea ori s-a animat prin apăsarea repetată a butoanelor al căror sunet este muzica mea de fundal și motorul meu de a-mi continua eforturile de a scrie.
Ideile încep să curgă și nu mă mai simt atât de blocată în problemele reale (sau imaginare), pe care creierul meu le țese zi de zi. Aici este refugiul meu, cu voi, încercând să vă împărtășesc o parte din viața mea.
Zile irespirabile
În ultimul timp, mă macină o serie de îngrijorări: acomodarea la creșă a fetiței mele, comportamentul ei greu de gestionat, de când a intervenit această schimbare în dinamica familiei noastre, eforturile mele de a-i fi alături chiar și în cele mai tensionate momente, toată această căutare a unui loc de muncă care ar îndeplini câteva criterii importante, precum și toate celelalte sarcini casnice.
Cel mai apăsător se resimte terminarea concediul de maternitate și începerea serviciului. Observ că există o neconcordanță între cerințele care sunt pe piața muncii și viața femeii după ce devine mamă. Din discuțiile avute cu câteva prietene, aflu că și ele îmi împărtășesc părerea. Cumva, după aproximativ doi ani de concediu maternal, se presupune că ne întoarcem cu forțe proaspete la locul de muncă.
Conform unui studiu, pe care îl puteți citi aici, media de ore pe care o mamă le petrece cu copilul ei este echivalentul a două job-uri și jumătate, cu normă întreagă.
Sentimentul de vinovăție
Întoarcerea la serviciu poate reprezenta o scăpare din monotonie și sarcini interminabile pentru unele femei. În cazul categoriei în care eu mă situez, poate determina un cumul de sentimente negative. Cel mai pregnant este cel de vinovăție. Să petreci opt ore la muncă și alte câteva în trafic înseamnă o scădere semnificativă a timpului petrecut cu micuțul tău.
Desigur, există creșe și grădinițe unde aceștia sunt bine îngrijiți, însă sunt convinsă că atât părinții, cât și copiii resimt la început o pierdere. Aici consider că este esențial ca adultul să gestioneze plânsetele de dimineață, precum și lacrimile din sufletul său.
O generație privilegiată
Mamele și bunicile noastre nu au avut posibilitatea de a petrece primii doi ani din viață alături de noi, întorcându-se la muncă după câteva luni de la nașterea copiilor lor. Din acest punct de vedere, noi suntem o generație privilegiată. Toate aceste lucruri au fost posibile și datorită numeroaselor studii recent publicate, care au demonstrat necesitatea prezenței mamei lângă copil până la vârsta de doi ani pentru o dezvoltare emoțională armonioasă.
Un ultim gând, pe care doresc să îl las astăzi aici, se referă la empatie. Consider că, multe dintre noi suntem mai vulnerabile o dată cu devenim mămici. Gândurile și îngrijorarea noastră capătă o altă nuanță, mai apăsătoare și mai greu de estompat. Este firesc, deoarece în mâinile noastre se află un suflet de copil.
Empatie pentru mămici atunci când se pune STOP concediului de maternitate și se dă START serviciului.
Semnat,
E.M.