“Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi.” – George Eliot
Să nu-ți pierzi identitatea!
Să nu te pierzi pe tine!
Sunt două fraze, care tocmai ce mi-au venit în minte, căci mă confrunt cu o lipsă de inspirație în ultimul timp. Tind să dau vina pe iureșul de emoții negative, care mă tot încearcă recent. Și sunt sigură că fiecare dintre voi a trecut prin asta.
Piesa revoluționară de puzzle
Cum este atunci când simți că nu te mai regăsești într-un loc? Ce sentimente te încearcă atunci când nu mai faci parte dintr-un puzzle convențional de plictisitor, iar tu vrei să fii o piesă revoluționară, să schimbi lumea, să te redefinești ca om, să îți poți trăi viața după propriile reguli și să fii împlinit? Gândul de a mă integra în societate după niște standarde care nu îmi aparțin, mă revoltă cumplit.
Zi de zi, privesc oameni pe stradă cum aleargă cu grijile pe chip, îngândurați și apăsați de o viață, care nu le mai aparține. Viața aceasta și-au dedicat-o fie muncii, fie copiilor, însă ei nu sunt fericiți. Și atunci, mă întreb, care este cheia ce poate deschide ușa împlinirii sufletești? Oare a găsit-o cineva?
Cheia fericirii: universală sau nu?
Cel mai probabil, răspunsul este da, însă nu există o cheie universală, ci fiecare dintre noi deține cheia propriei fericiri. Înseamnă că unii dintre noi au rătăcit-o pe undeva, pe când alții au păstrat-o bine într-un buzunar al minții și o folosesc cât se poate de des.
Astăzi, intenția mea nu este să generalizez, nici să laud, nici să critic. Aceasta este lumea prin ochii mei și poate că, mai ales, acesta este filtrul prin care eu văd momentan. Însă, așa cum v-am mai mărturisit, îmi doresc să vă dau curaj să trăiți frumos, cu liniște și împlinire în suflet. Cred că, de fapt, astfel mă încurajez și pe mine însămi să fac toate aceste lucruri.
Mărturisesc că eu mă aflu într-o căutare permanentă a sensului vieții mele, încerc să descopăr o rază de soare în orice întâmplare și, deși nu îmi reușește întotdeauna, mă străduiesc să țin departe de mine dezamăgirea.
Cum se resimte pierderea identității de sine
Astăzi, resimt un blocaj în mintea și în sufletul meu și parcă nu mai pot așterne cuvintele pe pagină cu aceeași ușurință. Astăzi, am o zi mai mohorâtă și acest astăzi se petrece deja de ceva timp, o săptămână, două, trei… Nu mai țin minte…
Intuiția îmi grăiește că sufletul meu a obosit și că are nevoie de o pauză de la tot ce îi face rău. Iar eu am să fac efortul de a-i acorda această gură proaspătă de aer, pentru a putea reveni cu forțe noi, înmiite.
Nu vreau să mă pierd pe mine încă o dată, căci am mai făcut-o. Așa că mă voi retrage în liniștea gândurilor și trăirilor mele, încercând să găsesc esența ființei mele.
Semnat,
E.M.