“Adevăratul defect este să ai defecte și să nu le îndrepți.” – Confucius
Cunoașterea de sine
Adevărata cunoaștere de sine începe o dată ce capeți curajul de a-ți recunoaște propriile defecte. Acest lucru pare că presupune un efort minim, însă, în realitate, trebuie să dai dovadă de mai multă prezență de spirit și putere decât ai crede inițial.
La o simplă analiză a comportamentului uman, putem deduce că ne este mai ușor să ascundem aceste puncte slabe într-un colț al minții, chiar și de noi înșine. Facem acest lucru, pentru că am ajuns să credem că defectele ne pătează imaginea unui ideal, pe care l-am creat pentru propria persoană. Sau poate că ne este rușine să admitem anumite slăbiciuni, pe care le avem.
Puncte forte și slăbiciuni
Fiind un subiect mai delicat, aș vrea să mă opresc cu generalizarea aici și să vă povestesc despre mine. Puținele experiențe de viață, prin care am trecut până în ziua de astăzi, m-au transformat într-o persoană responsabilă și organizată. Până aici, am enumerat câteva din punctele mele forte.
Însă, aceste experiențe m-au marcat și în sensul negativ. Am dezvoltat un simț de autoprotecție marcant. Îmi este teamă să mă implic într-o relație de prietenie din teama de a fi rănită. Faptul că sunt organizată mi-a dezvoltat o inflexibilitate pregnantă, adică mă confrunt cu un sentiment de frustrare atunci când rutina mea zilnică suferă modificări.
Am un simț al posesivității accentuat atunci când creez o legătură cu o persoană, adică îmi este greu să o împart cu alți oameni. Nu pot spune “Nu”, chiar dacă acest lucru înseamnă să renunț la mine și să îl favorizez pe celălalt. Nu îmi pot exprima argumentele într-o discuție mai aprinsă, deoarece îmi pierd calmul și ajung să amplific un conflict.
Aceste defecte și probabil multe altele mă împiedică să dezvolt interacțiuni umane de calitate, bazate pe sinceritate și respect reciproc. Le conștientizez, însă le evit constant, pentru că nu am idee cum să mă ocup de ele.
La răscruce de perspective
Viața de părinte, însă, m-a ajutat să le mai diminuez pe unele dintre ele. Imprevizibilitatea, care o caracterizează, a fost un factor ce m-a forțat să ies din vechile tipare. Recunosc, am experimentat o dificultate semnificativă când a trebuit să merg pe alte drumuri decât o făceam înainte.
Astăzi, mă întreb cum pot reuși să le estompez și pe celelalte? Atunci când în mâinile tale se află un suflet la început de drum, îți dorești să îi transmiți valori autentice și să îi oferi un exemplu demn de urmat, să își facă auzită vocea, să fie puternic/ă, să aibă curaj să simtă și să fie rănit/ă, să își acorde timpul necesar să se vindece, dar și să învețe arta diplomației într-o conversație.
Dacă eu nu posed aceste virtuți, cum voi reuși să le transmit mai departe succesorului meu? Este o povară greu de purtat. În ciuda tuturor acestor slăbiciuni ale mele, în fiecare zi depun eforturi în a-i confirma fetiței mele valoarea ei. Îi cer părerea și țin cont de ea, îi ofer ajutorul meu când are nevoie sau spațiu dacă dorește să se descurce pe cont propriu, îi spun că este frumoasă și puternică și că va reuși. Sunt alături de ea în momentele când se pierde cu firea și îi împărtășesc bucuria. Îmi cer iertare atunci când greșesc și încerc să repar ruptura dintre noi. Mă străduiesc să creez o relație bazată pe iubire și respect reciproc, pentru ca, mai târziu, acesta să îi fie exemplu în orice altă relație va crea.
Înfruntarea cu cele mai mari defecte ale mele
Poate că rezolvarea tuturor problemelor mele va surveni în urma celei mai frumoase legături, pe care o poate realiza o femeie: legătura mamă-copil. Rămân cu această speranță și, de dragul ei, voi depune eforturi în continuare pentru a-mi îmbunătăți comportamentul. Nu voi putea fi niciodată perfectă, însă voi încerca să ajung la o variantă optimizată a mea.
Semnat,
E.M.