“Cum te iubești pe tine însuți, este modul în care îi înveți pe alții să te iubească.” (Rupi Kaur)

Draga mea fiică,

Înainte să îți fiu mamă, eram o cu totul altă persoană. Obișnuiam să îmi petrec timpul în compania cărților și a cursurilor de la facultate. Obișnuiam să fac sport mai mult, să ascult muzica mea preferată și să mă uit, în liniște, la filme, în brațele tatălui tău.

Gătitul nu era punctul meu forte și, din acest motiv, bunica ta avea grijă de mine la acest capitol, trimițându-mi săptămânal câteva caserole cu mâncare. Atunci când făceam curățenie, nu era nimeni prin casă care să strige după mine că își dorește să se joace “șut-gol”.

Astăzi, …

… faptul că ți-am devenit mamă, a determinat o schimbare radicală de direcție în cursul vieții mele. Astăzi, citim împreună cărticelele tale preferate cu Conni, Albă ca Zăpada și Păpușica Bella. Astăzi, dansăm împreună, alergăm împreună, ascultăm melodii pentru copii și ne uităm la filme, dezbătând fiecare personaj care apare pe ecran.

… mă străduiesc să îți pregătesc feluri de mâncare delicioase și împărțim iaurturi, fructe, biscuiți și covrigei. Astăzi, tu strigi după mine atunci când fac curățenie, pentru că îți dorești să colorezi sau să te joci cu mingea.

Serile nu mai sunt atât de singuratice, chiar dacă tatăl tău mai întârzie de la muncă. Nopțile au devenit mai “călduroase” de când dormi între noi și ne liniștești cu respirația ta domoală și cu chipul tău de înger.

În căutarea celei care am fost, înainte să îți fiu mamă…,

Aș vrea să știi în câte moduri minunate mi-ai transformat viața, însă mi-aș dori ca, în ochii tăi, să nu rămân doar mama. Mama este o persoană, la fel ca toate celelalte pe care tu le vezi pe stradă, cu propriile ei vise și aspirații, iar mama se străduiește să îți arate calea de a îmbina echilibrat viața de familie cu cariera. Aș vrea să mă însoțești pe drumul către atingerea acestui echilibru și să îți ofer un reper după care să te ghidezi și tu mai departe. Aș vrea să îți ofer șansa de a-ți valorifica talentele înăscute, ca să nu simți că muncești nicio zi din viața ta, atunci când vei deveni adult.

Draga mea fiică,

Astăzi, și eu mă străduiesc să fac aceleași lucruri pentru mine și, încă o dată, sper că nu este prea târziu. M-ar bucura gândul ca, peste douăzeci de ani, când vom citi împreună aceste rânduri, să se fi realizat toate câte ți-am promis.

Până atunci, eu rămân în aceste rânduri, în care am toată încrederea că te vei regăsi.

Pe curând, iubirea mea!

Semnat,
E.M.

Sursa foto

„Nu de singurătate mă tem. Mi-e frică de ce aș putea face singur în singurătate. Singurătatea în doi, în schimb, e remarcabilă, sublimă, genială.” – Gabriel Petru Baetan

Alegerea de a fi singur

Despre singurătate aș putea să scriu mult și bine… Am trecut prin această stare încă din copilărie și nu pentru că mi-am dorit în toate cazurile, ci pentru că așa m-am simțit cel mai în largul meu.

Mi-am ales propria companie adeseori, fiindcă așa am reușit să mă cunosc cel mai bine. Pe mine mă puteai găsi foarte ușor printre cărți și caiete, în versurile celor mai triste melodii, cu părul ciufulit și în cele mai simple haine, cu ochelarii murdari de praf, dar și cu mâinile în aluat de prăjitură. Dacă nu eram acolo, cu siguranță, mă aflam pe pista de alergare, plină de sudoare și cu mușchii tensionați de la atâția și atâția kilometri alergați.

Așa arăta fericirea mea atunci. Eu singură o construiam, printre miile de oameni care își căutau compania unii altora. Eram împlinită până la un anumit punct. Și spun acest lucru, pentru că nu există suflet pe lumea această, care să nu tânjească, la un moment dat, la o conexiune cu o altă persoană.

Pe vremea aceea, mama era cea care îmi împlinea această nevoie. Cu ea discutam despre bucuriile și grijile mele, cu ea împărtășeam speranțe și visuri, alături de ea îmi planificam timpul și activitățile. Nu eram îngrădită de nimic și de nimeni în mod special.

O schimbare

Totuși, viața mea a luat o turnură deosebită de când eu am devenit mamă. La început, eram fascinată de această intimitate, pe care o aveam cu bebelușul meu, ceva unic ce poate exista doar între două făpturi atât de legate una de cealaltă. Este firesc ca, pe măsură ce a trecut timpul, să iasă la suprafață și nevoile mele de dinainte de a deveni mamă. Nu pot afirma că le-am negat, dar, cu siguranță, le-am neglijat, le-am pus foarte jos pe lista mea de priorități.

Și este adevărat că, pe măsură ce puiul crește, cumva îți poți recăpăta viața de dinainte, însă există evenimente, poate unice și irepetabile în viața ta, la care nu poți asista fix în acel moment, pentru că altcineva are nevoie de tine și acel cineva este mult mai important. Și cumva rămâi cu un gust amar și cu o părere de rău…

Departe de mine este gândul de a mă plânge. Lucrurile de genul acesta nu au cântărit prea mult în inima mea și, treptat, le-am dat uitării. Însă sentimentul singurătății a crescut tot mai mult cu ocazia fiecărei întâmplări de acest fel.

Clipe de neînlocuit

Iar apoi mai este încă un lucru… Momentul în care puiul tău te privește în ochi, cu o seninătate aparte, cu o dulceață în chip și un zâmbet ce îți topește inima, momentul în care îți adoarme în brațe ca un fulg de nea alb și inocent, ei bine, acel moment este tot ce ai nevoie ca să uiți de faptul că ai ratat orice alt eveniment.

Și, uite așa, tot ce credeai că este important și de neratat devine minuscul în comparație cu sentimentul că, pentru cineva, ești cele mai liniștitoare, calde și primitoare brațe, în care poate adormi.

Articolul acesta nu este despre cât de grea și plină de sacrificii este viața unei mame, ci este despre a normaliza sentimentul de singurătate cu care ele se confruntă și despre vinovăția, pe care o resimt, pentru că “îndrăznesc” să se simtă astfel. Nu îndrăznim să trăim aceste stări, ci pur și simplu se întâmplă. Vinovăția nu își are locul aici.

Așadar, dragă mamă, permite-ți să simți, să fii furioasă, să te simți obosită, să îți dorești să fii singură sau în compania unor prietene! Sinceră să fiu, și eu de multe ori mă întreb dacă, acum, am devenit (sau nu) mai singură decât am fost vreodată?

Semnat,
E.M.

Sursa foto

“În momentul în care se naște copilul, se naște și mama. Ea nu a existat înainte. A existat femeia, dar nu și MAMA. Mama este ceva total nou.” (Osho)

Devenirea mea ca mamă s-a produs într-un timp destul de îndelungat, nu a survenit peste noapte. Totul a început în ziua în care un banal test de sarcină mi-a confirmat faptul că urma să am propriul meu pui. La vederea rezultatului pozitiv, m-au încercat o multitudine de sentimente, de la teamă și înspăimântare până la extaz și fericire.

M-am oprit uimită în fața oglinzii și mi-am contemplat burtica inexistentă. M-am gândit: “În interiorul meu, chiar acum, crește un miracol”. Nu puteam să concep cum se poate produce o asemenea minune, cum, exact în clipa în care eu priveam spre ceva imperceptibil ochiului uman, un bebeluș se dezvolta în pântecul meu.

Transformarea în Mamă

M-am surprins dorindu-mi din ce în ce mai mult să mă schimb: am avut grijă mai multă la ce mâncam, m-am ferit, pe cât posibil, de factorii nocivi, m-am transformat într-o persoană mai calmă. Simțeam că acel suflet nevinovat avea nevoie de mine în cea mai bună stare fizică și psihică posibilă.

Sarcina, pentru mine, reprezintă o magie ce nu poate fi descrisă în cuvinte suficient de frumoase. Primele mișcări ale fetiței mele mi-au împlinit sufletul și mi-au confirmat și mai mult prezența ei, căci, cu toate ecografiile făcute, eu nu puteam crede cu adevărat că ea este acolo, alături de mine în orice pas, respirație și bătaie de inimă.

De-aș fi putut opri timpul în loc…

Zilele și nopțile curgeau de la sine, fără vreun efort din partea mea. Aș fi vrut, totuși, să mai pot ține timpul în loc, căci, privind astăzi în urmă, parcă a trecut într-o clipită. Retrăiesc adesea plimbările de vară, în rochii vaporoase și colorate. Mă pot vedea aievea prin locurile prin care am trecut atunci și resimt o melancolie profundă în sufletul meu, însă știu că aceste amintiri îmi vor bucura sufletul la bătrânețe.

Astăzi, ești aici

Astăzi, o țin de mânuță și îi arăt toate străduțele și aleile și părculețele, unde se plimba mămica ei atunci când o purta în pântece. Cu siguranță, ea nu poate înțelege încă poveștile pe care i le spun, dar sper că simte dragostea din ele.

Astăzi, creăm altfel de amintiri, amintiri despre dimineți îmbrățișate, pupici nenumărați, jocuri interminabile, melodii ce ne încântă și ne fac să dansăm voioase. Astăzi, ne aducem zâmbete pe buze una alteia, ne întristăm, ne ștergem lacrimile și apoi iar ne bucurăm. Astăzi, curățăm hăinuțe și gurițe murdare de la atâta “miami-miami”, pantalonași și ghetuțe pline de nisip sau noroi. Mâine, nu voi mai avea toate aceste privilegii și, cel mai probabil, voi aștepta doar un scurt telefon cu un răspuns la fel de sec: “Sunt bine, mami!”.

Astăzi, apreciez fiecare moment cu ea

Astăzi, vreau să o iubesc mai mult ca oricând, să am răbdare cu ea să descopere uimită lumea și să mă uit în ochii ei mari și inocenți, care grăiesc a dragoste. Astăzi, vreau să apreciez că, de fiecare dată când părăsesc încăperea, mă strigă: “Mami!”, chiar și de o sută de ori, iar apoi fuge repede după mine prin fiecare cameră. Mâine, nu va mai fi niciodată la fel.

Și, se spune că, niciodată nu știi când va fi ultima oară, ci îți vei da seama abia mult mai târziu. Așa că am decis să prețuiesc fiecare năzbâtie, fiecare chicotit, fiecare plânset, fiecare gripă, fiecare lingură de mâncare aruncată pe jos, fiecare dată când mi-aș dori să gătesc sau să scriu ceva, dar ea nu mă lasă, căci își dorește ca mami să îi fie alături la joacă, tocmai pentru că nu vreau să îmi lipsească nimic din toate astea. Dar, oricât aș încerca să mă mint, știu sigur că îmi vor lipsi…

Bucățică ruptă din Rai și … din mine, cu adevărat!

Sper ca atunci când vei pleca în lume, să porți cu tine acea parte mai bună din mine. Însă, tu știi că, de fapt, tu ești cel mai frumos și minunat dar, pe care l-am putut oferi lumii.

Te iubește mama pentru totdeauna!

Semnat,
E.M.

Sursa foto

“Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai.” (Henry Ward Beecher)

Nostalgie

Îmi amintesc cu drag, dar și cu mult dor, de zilele când întreaga mea viață gravita în jurul celei mai importante persoane pentru mine: Mama… Timpul avea o altă dimensiune, parcă se dilata în mâinile ei calde și primitoare.         

Mama… Ea mă ferea de orice grijă, supărare, dezamăgire. Veghea asupra mea de la distanță și se asigura că nu îmi lipsește nimic niciodată. Mă hrănea fizic și spiritual, îmi împacheta hăinuțele curate, pentru ca, mai târziu, să le simt mirosul de proaspăt spălat și să îmi amintesc de ea.

Mama… Ea mă strângea în brațe seară de seară și îmi alunga orice coșmar, îmi dădea încredere pentru ziua următoare și îmi liniștea mintea tulburată de testele si tezele, ce urmau să înceapă la școală. Ea știa că o îmbrățisare caldă și strânsă, alături de plăcinta mea preferată cu mere, valora de o infinitate de ori mai mult decât orice alt cadou scump.

Mama și Universul

Mama… Mă aștepta acasă în fiecare zi cu zâmbetul pe buze, însă știu că, în sufletul ei, purta o durere sfâșietoare, fiindcă își dădea seama că Universul puiului ei creștea dincolo de brațele ei protectoare. Cu toate acestea, Ea nu lăsa niciodată să se vadă această suferință și avea încredere că, întotdeauna, indiferent de cât de departe aș pleca, mă voi întoarce acasă.

Și, cu siguranță, asta am și făcut. Când mă întorc acasă, mă arde dorul atunci când simt mirosul camerei mele, fiindcă nu am uitat cum am dormit îmbrățisate ani la rând. Sunt sigură că, Mama, la rândul ei, este încercată de aceleași sentimente.

O clipită în viața omului

Astăzi, îmi doresc să dau timpul înapoi și să te mai strâng încă o dată în brațe, copil fiind, să îți cuprind obrajii în mânuțele mele micuțe și, cu ochi senini, să-ți șoptesc, în mare taină: “Te iubesc, Mami!”

Dar tu știi, Mamă, că dragoste mai mare ca a ta nu îmi va purta nimeni și îmi doresc să îți reamintesc faptul că, nimeni nu îți va lua locul în inima mea vreodată.

Te iubesc, Mamă! Tu ești Îngerul meu păzitor pe Pământ!

Semnat,
E.M.

Sursa foto