“Îmi este frig de mine însumi, de sentimentele mele atunci când mă gândesc la sensul acestora, la faptul că sunt asemeni unor frunze a căror soartă este inevitabila și ruginia toamnă, unde ne vom pierde încetul cu încetul de noi înșine pentru a intra în iarna singurătății inimilor noastre.” – Sorin Cerin

Uneori, simt că nu am nimic de spus și, totuși, mă așez în fața unei foi albe, iar cuvintele încep să curgă. Alteori, în aceeași situație a lipsei de inspirație, prefer să fug și să mă ascund într-un colț îndepărtat al minții mele, pentru a nu simți rușinea de a nu fi încercat măcar.

Pauză în sens…

… pentru că uneori nu știu dacă aceste cuvinte împrăștiate din adâncul inimii mele au vreo însemnătate pentru cei care le citesc.

Pauză în sens…

… pentru că uneori sentimentele negative mă copleșesc atât de tare, încât nu știu dacă mai pot veni cu o perspectivă pozitivă către cititor.

Așadar, am ales să mă retrag în turnul emoțiilor întunecate, să mă lupt cu ele și să le înving, pentru ca, la final, să mă întorc către arta de a scrie cu mai mult sens.

Semnat,
E.M.

Sursa foto

“Nu poți să aștepti inspirația, trebuie să te duci după ea cu o bâtă.” – Jack London

Restanță la inspirație

Nu este prima oară când mă confrunt cu această dificultate în parcursul meu de scriitor amator. Momentele de inspirație sunt spontane și, adeseori, dacă nu găsesc câteva momente de liniște ca să aștern ideile pe foaie, ele se pierd până a doua zi.

Astăzi, nu am prea multe lucruri despre care să vă povestesc. Aceste rânduri le scriu în compania fetiței mele, care mă copleșește cu întrebări legate de melodiile pe care le ascultă. Pare că a făcut o obsesie pentru Ed Sheeran, ceea ce este amuzant pentru că gusturile noastre în materie de muzică nu au fost prea compatibile până acum. Presupun că a moștenit ceva și de la mama ei.

O sursă inimaginabilă de inspirație

Principala mea sursă de inspirație este ea. Cred că, aproape în fiecare articol, am enunțat principii, pe care îmi doresc să i le împărtășesc și ei, cum ar fi: încrederea în sine, puterea interioară, echilibrul și, nu în ultimul rând, iubirea de sine. Toate demersurile pe care le-am făcut cu ocazia acestui blog sunt în cinstea ei, dacă pot să mă exprim astfel, fiindcă ea reprezintă motivația mea de a mă transforma eu însămi în cea mai bună versiune a mea. Este un drum plin de obstacole, pe care adeseori mă pierd și nu mai regăsesc resursele necesare de a continua.

Dar știți ce am observat de când sunt mamă? Am ajuns la concluzia că o femeie, o dată ce devine mamă, capătă o anumită putere pe care nu a avut-o niciodată până în acel moment. Este ceva ce încă nici eu nu pot înțelege și cred că sună destul de abstract, mai ales pentru bărbați, dar nu au fost puține întâmplările când brațele mele au putut îndura ore întregi de purtat un copil bolnav, când stomacul meu a tolerat foamea cruntă, când picioarele mele m-au ajutat să continui drumul spre parcul de joacă, deși nu dormisem de câteva nopți.

Metamorfoza femeii

Metamorfoza aceasta a femeii devenite mamă este uimitoare pentru mine, fiindcă mi-a dăruit o altă perspectivă asupra multor aspecte din viața mea. Am început să observ lumea în alte nuanțe, să așez prioritățile în altă ordine, să am mai multă conștientizare și grijă de sine, să caut să îmi fac ordine în interiorul meu și să proiectez asupra celor din jurul meu o altă Eu. Adeseori, am fost înțeleasă greșit, pentru că, recunosc, nu sunt o maestră în artele conversației, așa cum v-am mai povestit.

Dacă ar fi să enunț o ultimă afirmație a acestui articol, ar fi aceea că sursa noastră principală de inspirație și motivație de a trăi frumos și onest sunt copiii noștri. Și iată cum din această restanță, am reușit să creez o teză concisă, ce reprezintă titlul diplomei mele de licență în mămicie.

Semnat,
E.M.

Sursa foto